Prima Pagina / Creaţie şi cercetare / Activităţi artistice / Do Re Mi START

Do Re Mi START

 

     Programul de muzică clasică pentru copii DO RE MI START! al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” a luat naştere în 2010. Concertele, repetate de mai multe ori în limba română şi în limba maghiară, s-au bucurat de mare succes la grupele de grădiniţă şi copiii de clase primare. În acest an oferim un program amplu menit să sensibilizeze copiii pentru muzica clasică, atrăgându-i în diferite forme de activitate muzicală sub îndrumarea unor tineri mediatori muzicali ca şi a cadrelor lor didactice din grădiniţe  şi şcoli. 

 

 

2015

CENUŞĂREASA – spectacol de operă pentru copii

(selecţii din LA CENERENTOLA de GIOACCHINO ROSSINI)

Spectacol realizat de Opera Naţională Română Cluj-Napoca în parteneriat cu Academia de Muzică "Gheorghe Dima" prin programul Do Re Mi Start!

 

 

 

 

 

 

  O vioară mică - Concert pentru copii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Concertul Invitaţie la dans, realizat în parteneriat cu Societatea Română Mozart, în cadrul Festivalului Mozart, ediţia a XXV-a (www.mozart-romania.ro)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2014

 

CENUŞĂREASA – spectacol de operă pentru copii

(selecţii din LA CENERENTOLA de GIOACCHINO ROSSINI)

Spectacol realizat de Opera Naţională Română Cluj-Napoca în parteneriat cu Academia de Muzică "Gheorghe Dima" prin programul Do Re Mi Start!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concertul pentru copii din cadrul Festivalului Mozart (www.mozart-romania.ro)

Pregătit sub îndrumarea Ştefanei Ţiţeica, violonist şi pedagog de concert în Orchestra Radio München, concertul este moderat interactiv de tânăra dirijoare Dalma Lidia Kovács şi conţine fragmente din lucrări de P.I. Ceaikovski, A. Vivaldi, G.F. Händel, J.S. Bach, W.A. Mozart, S. Joplin, L. Mozart.

Concertul este recomandat copiilor cu vârste între 5 şi 10 ani. Durata concertului: aproximativ 1 oră

Evenimentul are loc la:
Studioul de concerte al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima"

 

 

 

2013

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” oferă în cadrul programului său pentru copii Do Re Mi START! concerte educative în săptămâna activităţilor extrașcolare ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

  Concertele cu tema „Vine, vine primăvara!”

  Interpretate și moderate de studenţi și doctoranzi ai Academiei de Muzică, se adresează copiilor între 5 – 9 ani şi vor fi prezentate atât în limba română cât şi în limba maghiară în 4 şi 5 aprilie 2013. În zilele premergătoare concertelor, tinerii muzicieni ai Academiei, pregătiți în medierea muzicală în cadrul mai multor workshop-uri, vor susține câte un atelier muzical-literar interactiv în clasele participante la proiect.

 

 

 

 

 

  Concertele vor fi precedate de un workshop pregătitor pentru cadrele didactice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Punguţa cu doi bani – concert cameral de familie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Programul Do Re Mi Start! de concerte pentru copii al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” continuă şi în această iarnă.

 În 7 decembrie la ora 17 avem plăcerea de a vă invita la concertul Melodia costumată, realizat în parteneriat cu Societatea Română Mozart, în cadrul Festivalului Mozart, ediţia a XXIII-a.

Pregătit sub îndrumarea Ştefanei Ţiţeica, violonist şi pedagog de concert în Orchestra Radio München, concertul este moderat interactiv de tânăra dirijoare Dalma Lidia Kovács şi conţine fragmente din lucrări de W.A. Mozart, M. Reger şi Fr. Schubert, aranjate de compozitorii Dan Variu şi Ciprian Iacob.

 Vor interpreta studenţi şi doctoranzi ai Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”. Alături de ei vor urca pe scenă copii de la Şcoala Ion Creangă şi Transylvania College.

 

 

 

2012


WORKSHOP-URI DE MEDIERE MUZICALĂ
     Atât tinerii interpreţi cât şi cadrele didactice au avut ocazia să se iniţieze în arta medierii muzicale moderne în cadrul unui workshop susţinut de Ştefana Ţiţeica (violonistă şi pedagog de concert în Orchestra Radio München).

 PROGRAM PENTRU COPII
 ATELIERE MUZICAL-LITERARE INTERACTIVE
     Sub îndrumarea mediatorilor muzicali copiii sunt antrenați să ilustreze muzical o poveste folosind instrumente simple de percuţie. Tematica este înrudită cu cea a concertului interactiv următor. În luna octombrie 2012 au avut loc 12 astfel de ateliere interactive la Librăria Cărtureşti Cluj.

 CONCERTE INTERACTIVE PENTRU COPII
     Studenţi şi  doctoranzi ai Academiei, îndrumaţi de Ștefana Țițeica care a conceput programul, au cântat sub bagheta tinerei dirijoare Kovács Dalma Lidia piese din „Carnavalul animalelor” de Saint-Saëns. Prin dialoguri vii şi activităţi la care participă întregul public, tinerii muzicieni i-au antrenat pe copii să descopere sunetul instrumentelor şi felul în care diferitele animale pot fi caracterizate prin muzică.

  Seria concertelor dedicate copiilor, iniţiate de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” prin programul Do Re Mi START!, continuă cu spectacolul Bagheta fermecată.

 Orchestra Notes&Ties, protagonista concertului, va interpreta pentru copii şi familiile acestora, fragmente celebre din creaţia lui P. I. Ceaikovski.

 Programul, conceput de Ştefana Ţiţeica, violonistă şi pedagog de concert în Orchestra Radio München, va fi moderat şi dirijat de Vlad Agachi în colaborare cu Dalma Lidia Kovács.

 

 

 

 

  Aşteptându-l pe Moş Crăciun

 Colinde şi cântece tradiţionale de Crăciun, din repertoriul românesc şi universal.

 Concertele educative fac parte din obiectivele Filarmonicii încă de la înfiinţarea instituţiei. Ele au luat forme diferite, de la un directorat la altul, scopul lor însă a fost mereu acelaşi: de a ne “creşte” şi de a ne forma publicul de mâine, de a ne asigura că vom avea săli pline la concerte şi pe viitor.

 Spectacolele au fost uneori denumite “Concerte educative”, “Concerte pentru tineret” sau “Concerte de familie”, realizând genul acesta de evenimente în parteneriat cu Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, sub egida programului de muzică clasică pentru copii, Do, Re, Mi, start!. Din anul 2004 apelăm la dirijorul Matei Pop pentru prezentarea acestor concerte, tocmai pentru a încerca o formulă interactivă, stimulând micii spectatori la dialog şi trezindu-le apetitul pentru muzică.

 

 

 

 

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (www.afcn.ro)

Parteneri:

Librăria Cărtureşti

Societatea Română Mozart

Asociaţia Culturală "Notes&Ties" (www.notesandties.ro)

Galerie Foto