Prima Pagina / Creaţie şi cercetare / Activităţi artistice / Collegium Musicum Academicum

Collegium Musicum Academicum

 

Istoria ansamblului de muzică Collegium Musicum Academicum începe în anul 1955, când clavecinistul şi organistul Kurt Mild s-a stabilit la Cluj ca maestru de cor al Operei Române. Mild îşi făcuse studiile de organist şi clavecinist la Lipsca şi Berlin, era la curent cu stilul de interpretare al muzicii vechi practicat în aceste oraşe în anii ’30 şi la începutul deceniului patru. În perioada 1940-1950, el conducea la Sibiu istoricele concerte muzeale, unde avusese drept colaboratori invitaţi şi artişti bucureşteni, printre care şi violoncelistul George Iarosevici, devenit după război titularul clasei de violoncel la Cluj, singurul artist din ţară pe atunci care cânta la viola da gamba. Prezenţa lui Mild la Cluj a făcut posibilă înfiinţarea unei clase de orgă, ca instrument principal, la Conservatorul „Gheorghe Dima” (1956). Mild a adus la Cluj şi clavecinul său Neupert – un instrument cu un singur manual, dar de foarte bună calitate – acesta constituia pentru melomanii clujeni o noutate absolută. În primăvara anului 1955 a debutat la Cluj noua formaţie a lui Mild, un trio: flaut - viola da gamba - clavecin din care, în afară de vechiul prieten George Iarosevici, mai făcea parte flautistul Dumitru Pop, titularul clasei de flaut la Conservator. Trio-ul (fără nume), la care s-au adăugat de la caz la caz şi artişti-colaboratori externi, a concertat la Cluj cu o frecvenţă considerabilă şi a deschis gustul publicului local pentru muzica veche. Datorită concertelor date de această formaţie, Clujul s-a situat în fruntea mişcării de muzică veche din România.

În anul 1967, Conservatorul a cumpărat un clavecin Ammer cu două manuale. Această achiziţie a constituit o cotitură fericită în biografia formaţiei şi a făcut posibilă predarea clavecinului ca disciplină (deocamdată secundară). Mild nu era numai un instrumentist de elită, ci şi un pasionat pedagog, dornic să introducă tineretul în tainele interpretării muzicii vechi.

La 3 noiembrie 1967, a apărut primul afiş cu denumirea „Collegium Musicum”. Program: Bach-Händel. Această dată este considerată drept ziua de naştere a actualei formaţii Collegium Musicum Academicum. La 29 mai 1968 a avut loc primul concert în care alături de muzicieni consacraţi apăreau şi tinerii interpreţi Ecaterina Botar şi Aurel Marc, pe atunci studenţi în anul III, respectiv II. Ilse L. Herbert şi Gavril Costea – cadre didactice care colaborau cu Mild încă din 1967.

Primul afiş cu denumirea Collegium Musicum Academicum datează din 4 decembrie 1968, concert în care apar toţi membrii actuali ai formaţiei. 29 decembrie 1968 reprezintă data la care a debutat formula de bază a formaţiei, drept cvartet: flaut, oboi (oboe d’amore), violoncel (viola da gamba) şi clavecin. Cvartetul: Costea-Marc-Herbert-Botar a concertat fără întrerupere începând cu 5 octombrie 1976, dată la care în cadrul festivalului Toamna Muzicală Clujeană, a prezentat un program compus din lucrări de Couperin, Rameau, Händel şi Vivaldi.

În această componenţă, Collegium Musicum Academicum a deschis mulţi ani de-a rândul stagiunile de concerte ale Conservatorului. Şi alte foruri academice au invitat-o adesea pentru a ridica prestigiul unor manifestări ştiinţifice şi culturale printr-un concert de muzică barocă.

Din mulţimea de colaboratori invitaţi ai formaţiei îi amintim pe cei cu mai multe prezenţe: Liliana Bizineche, Mariana Nicolesco, Ionel Pantea, Mirella Pinto, Edit Simon, Jana Stoia, Andrei Ágoston, Niculina Mirea, Petre Lefterescu, Horia Fulea, Ladislau Kiss, Dieter Schuller.

În aprilie 1991, drept recunoaştere a întâiului nivel artistic la care Collegium Musicum Academicum interpretează muzica marilor maeştri ai Barocului, Consiliul Muzicii din Germania a dăruit Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” un clavecin, adevărat instrument de maestru, copie după Blanche executată de Eckehart Merzdorf din Renania.

Palmaresul formaţiei include: peste 200 de concerte în ţară şi străinătate, turnee în fosta Uniune Sovietică, Spania, Austria, Grecia, Premiul ATM pentru integrala Concerts Royaux de Fr. Couperin în 1983, 12 discuri (Triosonate de Händel, Telemann, Pepusch, Concertele 3 şi 5 de J. Ph. Rameau, Deuxième Récréation de la musique op. 8 de J. M. Leclair, Triosonate de Telemann, Integrala sonatelor pentru flaut de J. S. Bach, Integrala sonatelor pentru flaut de G. Fr. Händel, Concerts Royaux de Fr. Couperin, Dansuri galante de E. Terény), CD-uri (Sonatele pentru oboi şi b.c. de G. Fr. Händel, Sonatele în mi minor şi sol minor pentru oboi şi b.c. de F. Ph. Telemann, Dansuri galante de E. Terény, Concerts Royaux de Fr. Couperin).

Nivelul artistic foarte ridicat este asigurat de valoarea instrumentiştilor – cadre didactice ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” (fiecare fiind un interpret de excepţie şi având în palmares înregistrări audio, discuri, premii) care au acceptat să-şi subordoneze propria personalitate celei camerale.

prof. univ. dr. Aurel Marc

Galerie Foto