|
|
Relaţii Internaţionale
În 1997 s-a înfiinţat în cadrul Secretariatului Muzical al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca Departamentul de Relaţii Internaţionale care preia astfel întreaga corespondenţă internaţională în limbile engleză, franceză, germană şi italiană, oferind sprijin studenţilor în căutarea de concursuri şi festivaluri în străinătate la care să participe, dar în acelaşi timp punând bazele unor reţele de cooperare în unul dintre cele mai importante programe europene de educaţie: SOCRATES-ERASMUS. În 2007 se constituie un nou departament, de sine stătător, Departamentul de cercetare, dezvoltare şi relaţii internaţionale. Acesta susţine în continuare activităţiile de relaţii internaţionale la care se mai adaugă activităţi de consiliere în ceea ce priveşte obţinerea de granturi şi finanţări pentru proiecte culturale şi educaţionale, precum şi activităţi de analiză şi cercetare în vederea înbunătăţirii activităţii şi imaginii Academiei de Muzică „Gheorghe Dima". Personalul departamentului se documentează şi informează permanent cu privire la contextul naţional şi internaţional al domeniului de activitate; identifică şi actualizează periodic informaţiile despre surse de finanţare, oportunităţi de parteneriat sau integrare în structuri specifice. În plus, facilitează accesul la programe şi finanţări pentru cercetări ştiinţifice, proiecte de dezvoltare şi expertize specializate. Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj Napoca este membră a mai multor asociaţii universitare precum EUA (din 1996) şi AEC (din 2003) fapt ce asigură alinierea programei universitare la standardele europene, colaborarea cu alte instituţii similare şi obţinerea acreditării internaţionale. Asociaţia Conservatoarelor, Academiilor de Muzică şi Şcoliilor Superioare de Muzică din Europa (AEC) este o reţea culturală şi educaţională cu sediul la Utrecht - Olanda. AEC susţine şi facilitează colaborarea instituţiilor membre prin organizarea de congrese şi seminarii specifice; realizează proiecte internaţionale pe subiecte relevante în domeniul educaţiei muzicale profesionale şi reprezintă interesele sectorului educaţional al muzicii la nivel European. Asociaţia Europeană a Universităţilor (EUA) este reţeaua universităţilor din Europa înfiinţată ca rezultat al fuziunii între Organizaţia Universităţilor Europene (CRE) şi Confederaţia Rectorilor Uniunii Europene. Având sediul în capitala Uniuii Europene, EUA este un element cheie în analizarea, formularea, organizarea şi implementarea proceselor de dezvoltare şi îmbunătăţire a sectorului învăţământului superior din Europa, dintre care cel mai important este Procesul de la Bologna. Programul LIFELONG LEARNING reprezintă componenta educaţională a Comisiei europene pentru cultură. Începând cu anul 1998, Academia de Muzică „Gheorghe Dima" a fost acceptată în programul SOCRATES, cu ramura sa ERASMUS pentru învăţământul superior. În acest cadru, a organizat şi monitorizat mobilitatea studenţească şi profesorală, a făcut demersuri pentru integrarea în curricula universitară europeană şi a adoptat sistemul european de credite transferabile (ECTS). Acestea au fost intreprinse pentru pentru alinierea Academiei la standardele învăţământului superior din ţările europene. În 2006 Academia de Muzică „Gheorghe Dima" era în parteneriat cu 10 instituţii europene cu care se realizau schimburi reciproce de profesori şi studenţi. Începând cu 2007 programul ERASMUS a devenit o ramură a programului LIFELONG LEARNING iar Academia are ca obiectiv asigurarea continuităţii programului Erasmus, realizând demersurile de integrare în această nouă structură.
|
Stagiunea de concerte in format RSS
|